JUDEŢUL CLUJ
COMUNA FLORESTI
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A
privind reglementarea modalităţii de acordare a subvenţiilor pentru persoanele care utilizează transportul public de persoane ( cu excepţia transportului în regim de taxi ) pe raza comunei Floreşti
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI FLOREŞTI, JUDEŢUL CLUJ, întrunit în şedinţa de extraordinară din data de 21 februarie 2014,
Luând în discuţie proiectul de hotărâre privind reglementarea modalităţii de acordare a subvenţiilor pentru persoanele care utilizează transportul public de persoane ( cu excepţia transportului în regim de taxi ) pe raza comunei Floreşti , iniţiat de către d-nul primar Şulea Horia-Petru,
Având în vedere referatul nr. 4473 din 20.02.2014, întocmit de către d-nul primar Şulea Horia- Petru,
Ţinând cont de prevederile art. 36 alin. (6) lit.a, 14 , din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
În temeiul art. 36 alin. (1) , art. 45 alin. (1) şi art. 115 lit. b din Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată, cu modificările şi completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art. 1 Începând cu data de 1 martie 2014 se aprobă subvenţionarea cu suma de 45 de lei (cu excepţia vacanţelor) din costul abonamentului pentru elevii din clasele IX-XII, elevilor din clasele I-VIII de la şcolile ajutătoare sau învăţământ integrat, şcolile de muzică, arte plastice, coregrafie, sport, şcolile cu predare intensivă a limbilor străine, minorităţilor etnice care învaţă în şcolile cu predare în limba lor maternă, studenţilor la forma de învăţământ curs de zi, pe ruta Floreşti – Cluj - Napoca, Luna de Sus – Cluj - Napoca şi retur pe toate liniile pe care operează transportatorii publici autorizaţi.
Art. 2 Începând cu data de 1 martie 2014 se aprobă subvenţionarea cu suma de 18 lei lunar din costul biletelor pentru pensionarii domiciliaţi în localităţile Floreşti şi Tăuţi şi cu suma de 24 lei lunar din costul biletelor pentru pensionarii domiciliaţi în localitatea Luna de Sus, pensionari care au un venit brut lunar de până la 500 lei.
Art. 3 Începând cu data de 1 martie 2014 se aprobă subvenţionarea cu suma de 6 lei lunar din costul biletelor pentru persoanele încadrate în grad de handicap accentuat şi grav şi pentru însoţitorii acestora domiciliaţi în localităţile Floreşti şi Tăuţi şi cu suma de 8 lei lunar din costul biletelor pentru persoanele încadrate în grad de handicap accentuat şi grav şi pentru însoţitorii acestora domiciliaţi în localitatea Luna de Sus.
Art. 4 Începând cu data de 1 martie 2014 se aprobă subvenţionarea cu suma de 6 lei lunar din costul biletelor pentru persoanele care au vârsta peste 55 de ani femeile şi 60 de ani bărbaţii, fără sursă de venit, în baza anchetei sociale şi declaraţiei pe propria răspundere, domiciliaţi în localităţile Floreşti şi Tăuţi şi cu suma de 8 lei lunar din costul biletelor pentru persoanele care au vârsta peste 55 de ani femeile şi 60 de ani bărbaţii, fără sursă de venit, în baza anchetei sociale şi declaraţiei pe propria răspundere, domiciliaţi în localitatea Luna de Sus.
Art. 5 Începând cu data de 1 martie 2014 se aprobă subvenţionarea cu suma de 6 lei lunar din costul biletelor pentru persoanele care fac dovada urmării unui tratament de specialitate într-o instituţie specializată aflată înafara razei comunei şi fac dovada acestui fapt prin acte medicale eliberate de specialistul cazului, domiciliaţi în localităţile Floreşti şi Tăuţi şi cu suma de 8 lei lunar din costul biletelor pentru persoanele care fac dovada urmării unui tratament de specialitate într-o instituţie specializată aflată înafara razei comunei şi fac dovada acestui fapt prin acte medicale eliberate de specialistul cazului, domiciliaţi în localitatea Luna de Sus.
Art. 6 Se aprobă subvenţionarea abonamentelor şi biletelor doar persoanelor care au domiciliul stabil pe raza Comunei Floreşti.
Art. 7 Abonamentele şi biletele subvenţionate se vor ridica de la operatorii de transport public de persoane de pe raza Comunei Floreşti în baza adeverinţelor eliberate de Primăria Comunei Floreşti. Adeverinţele se vor elibera în baza actelor solicitate de către Primăria Comunei Floreşti.
Art. 8 Pentru buna desfăşurare a activităţii se vor încheia convenţii şi se vor stabili proceduri de lucru între Primăria Comunei Floreşti şi operatorii de transport public de pe raza Comunei Floreşti.
Art. 9 Începând cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri îşi încetează aplicabilitatea HCL nr. 191 din 7 octombrie 2008, HCL nr. 122 din 5 octombrie 2010 şi HCL nr. 113 din 7 septembrie 2010.
Art. 10. Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredinţează primarul comunei Floreşti d-nul Şulea Horia- Petru.
Nr. 17 din 21 februarie 2014
Preşedinte de şedinţă,
Hinteuar Tatiana
TOTAL CONSILIERI 17 Prezenţi 13
Voturi pentru 12
împotriva 1
Contrasemnează,
Secretar,
Vanea Maria

.jpg)
